Days dawning

Schimbare temporară de look pe aici, pur şi simplu nu mă mai identificam cu movul (rozul, pentru Flavian), dar va reveni atunci când voi simţi eu că e momentul.

Mi-am pierdut reperul de tot, dacă până acum păcăleam cumva gândurile negre, înlocuindu-le cu perspective plăcute, în acest moment nu mai văd nimic plăcut care să mă ţină pe linia de plutire. Aş vrea să plâng, dar nici măcar asta nu pot, sunt mult prea multe sentimente de dezamăgire, tristeţe, furie pentru situaţia în care am ajuns, vină pentru furia egoistă pe care o simt, şi din care singura soluţie este cea pe care...nu mi-o doresc.

Nu mai pot vedea nimic plăcut, devine tot mai greu să zâmbesc, îmi pierd rând pe rând motivele care mă ţineau sus, şi de care aveam mare nevoie, pentru că din ele îmi iau energia. E prea multă presiune, de data asta va trebui să mă recunosc învinsă şi să sper că îmi voi găsi cât mai curând motivele să zâmbesc sincer, pentru că acum singurul pe care mi-l pot imagina, e tare departe şi intră în categoria celor pe care nu le-aş recunoaşte niciodată în public, pentru că e prea idiot. Am nevoie de unul mai bun, şi repede.

Ne revedem în roz/mov altă dată.

Viaţa la ţară.....umm, oraş

Mă plimb cu Bubu prin jurul blocului, şi observ un tip care trăgea după el pe stradă.....2 capre. Am crezut iniţial că nu văd bine. Dar nu, erau capre.

Mă uit pe geam, şi spaţiul din spatele blocului (ok, nu-i foarte amenajat, dar totuşi....) e populat de cai ieşiţi la păscut. Şi un măgar.

Revenim: stau în Timşoara, într-o zonă care nu-i chiar la marginea oraşului, iar în anul 2008, am 'vecini' care ies la păscut pe lângă bloc. Trăiască civilizaţia urbană modernă.

No escaping gravity

Azi sunt lovită de un val maare şi total nejustificat de euforie (ok, poate nu 100% nejustificat, dar motivele intră in categoria 'Oana suferă lipsuri la capitolul normalitate', aşa că le păstrez pentru mine), ca atare, nu mă mai afectează nici ziua îngrozitoare de la birou, nici micile schimburi de opinii în contradictoriu cu alţii mai încăpăţânaţi ( şi mai ales, cu gură mai mare ca mine), nici dezamăgirea că simt cum cineva drag se îndepărtează de mine (şi sper să mă înşel).

Se rezolvă totul până la urmă, acum mă bucur de aburii de euforie, îmi lipseau.

Hmm, şi winamp-ul mă iubeşte azi, doar ce am vrut mi-a adus shuffle. Acum mă încântă cu Don't cry. (dacă nu era clar, ador cântecul ăsta, nu mă deprimă deloc)

Să-ncerc, să nu încerc......

Am primit o sugestie cum să scap de practică:

CV: imi imaginam tot felul de stratageme
CV: de genul
CV: majoritatea religioase, ca asta prind sigur
CV: sa le propui, e.g.
CV: celor de la firma
CV: ca in fiecare zi, la ora 12
CV: sa va rugati impreuna
CV: sa-i propui sefului asta
CV: apoi
CV: sa organizati intr-un colt, un mic altar, cu o icoana si candele
CV: facand asta, dupa doua zile ti-ar semna ca ai facut intreaga practica
CV: :P
Eu: :))
Eu: eventual aduc putina tamaie, sa purific zona
Eu: :))
CV: da, claaar, tamaie neaparat
CV: si
CV: sobor de preoti
CV: sa-ti sfinteasca biroul

Practic(ă)

De ieri tot încerc să scriu entry-ul ăsta, dar lenea şi oboseala m-au cam ţinut departe de pagina de 'New Post'.

Am început practica de ieri, acum câteva minute am ajuns acasă după cea de-a doua zi de pretins că-s adult responsabil, care stă 6 ore la birou (...well.....)

Ieri am reuşit să mă calific pentru postul de secretară la biroul de resurse umane, sau cel de contabilitate, după ce toată ziua n-am făcut altceva decât să umplu o bază de date cu CNP-uri, serii şi numere de buletin, coduri de contracte. Vestea bună: am biroul şi calculatorul propriu, iar scaunul e foarte comod ( şi se mai şi roteşte, perfect pentru omorât plictiseala). Vestea proastă: liniştea din birou e instrument de tortură....sunt forţată să tac 90% din timp, pentru că în jurul meu se mai şi lucrează. Mi-a trebuit jumătate de zi până să-i trimit lui Alex un mesaj prin care să-l anunţ că mai am puţin şi adorm, iar concluzia zilei a fost: 'acum îmi amintesc de ce stric neuronii pe Politehnică, pentru că aş înnebuni să fac asta zilnic, de acum încolo.'

Azi a fost mai interesant (oarecum), iar cum amintirile sunt mult mai recente, descriu mai în detaliu:

9:42 - am ajuns. (mâine plec mai târziu de acasă, acum m-a lovit şi pe mine recuperatul nenumăratelor întârzieri, duhh, nu-i nimeni acolo la ora aia)

10:05 - încep şi eu treaba, pe post de asigurare că nu scriu şi azi tabele, manifest un interes deosebit pentru modul în care a fost făcut programul cu care m-am jucat ieri (ăla în care am tot completat baze de date). Ca atare, încep să citesc din help la Visual Basic.

11:30 - sis îmi trimite un mesaj să-mi spună că i-a ieşit prajitura pe care a încercat s-o facă. Fain, din momentul ăla doar la prăjitură m-am gândit

13:30 - admir macaraua pe care o văd pe geam. Şi normal, pe curajosul pe care-l vedeam acolo în vârful ei, în cabină.

14:00 - mai 2 ore....deja îmi stă în gât help-ul ăsta, dar am făcut aplicaţia cu 'hello world'. Hmm, măcar ieri aveam ceva de făcut, azi doar citesc, visez, îl admir pe Spiderman de pe macara.....

14:30 - făcut 3 jocuri de FreeCell în 10 minute, m-aş mai juca, dar stă cineva fix lângă mine, şi se presupune că citesc.... îmi ţiuie urechile de la linişte, cea mai lungă conversaţie de până atunci a fost de 5 fraze. Sunt alergică la help-ul ăsta, dar măcar am şanse să învăţ ceva ce mă interesează, nu ca ieri.

15:30 - m-aş milogi iar să mă lase mai repede, dar nenorocita asta de ploaie fix acum a început...mai stau, că iar sunt subţire îmbrăcată, deci sigur răcesc. Vestea bună: ploaia a fost subiectul celei mai lungi conversaţii de azi.....

15:58 - victoriiieeee, am plecat. Sper că mi-a mai lăsat sis prăjitură. Pe mâine.

(foarte bună prăjitura lui sis, apropo)